Rulouri Exterioare Râmnicu Vâlcea
Garanție 11 ani
Experiență 30 ani
Peste 15.000 de clienți multumiți
Retur gratuit în 45 zile
Rulouri Exterioare Râmnicu Vâlcea
Rulouri exterioare Vâlcea
Prin poziționarea sa, acest județ se bucură de forme de relief diverse, de la munți la dealuri subcarpatice, podișuri și lunci cu aspect de câmpie, dispuse în trepte de la nord la sud. Acest ținut oltenesc a fost lăudat și în presa internațională ca fiind unul din cele mai frumoase zone din România. De remarcat că în acest județ încă sunt foarte bine conservate tradițiile, astfel încât în regiunea Horezu spre exemplu, olăritul este o activitate adusă la rang de artă în zilele noastre. Încă un stil de viață a locuitorilor este reprezentat de oierit și transhumanță. În dulcele stil clasic și pur, al românului condus de tradiții, păstrate cu sfințenie, vâlcenii aleg însă soluții moderne, adaptate. În materie de protecții pentru tâmplărie, rulourile exterioare sunt soluția. Nu de orice fel, ci în mod special cele de la Alexiana Group.
Iată de ce:
– Sisteme multifuncționale, umbresc și protejează în același timp.
– Sporesc confortul locuinței sau spațiului.
– Rezistente și eficiente, izolează termic și fonic.
Rulouri exterioare Râmnicu Vâlcea – pentru cei care doresc să profite de umbră și răcoare, dar nu uită nici de intimitate
Ce contează mai mult atunci când aveți o casă frumoasă și nouă? Să nu atrageți prea mult atenția cu ea. Ca să nu atrageți atenția vecinilor invidioși și a răuvoitorilor, montați rulouri exterioare Râmnicu Vâlcea. De unde? De la Alexiana Group!
De ce au nevoie cei din Vâlcea de rulouri exterioare pentru geamurile casei sau ale apartamentului:
– Climat variabil. Pentru că iarna protejează eficient de frig și vara, de căldură în exces.
– Zgomot din afară. Pentru că atenuează sunetele din trafic sau de la vecini.
– Intimitate mai mare. Cine nu apreciază acest aspect? Sunt ideale pentru case sau apartamente situate în zone aglomerate, mai ales cele din centrul orașului.
– Siguranță. Pentru că oferă protecție suplimentară împotriva tentativelor de furt.
– Control al luminii naturale. Datorită lor, se poate regla ușor câtă lumină naturală intră în locuință.
– Valoare estetică. Rulourile de la Alexiana îmbunătățesc aspectul fațadei și cresc valoarea proprietății.
Cine poate beneficia de rulouri exterioare pentru geamuri?
– Cei ce dețin spații comerciale (magazine, sedii de birouri, etc.);
– Cei din sfera HoReCa (angajații, clienții și toți cei din domeniu);
– Instituții educaționale (grădinițe, școli, centre ce oferă cursuri etc.);
– Instituții medicale (spitale, clinici, policlinici, cabinete medicale, saloane etc.);
– Cei care stau în chirie și doresc mai mult confort;
– Proprietari de locuințe și de apartamente la bloc.
Cum ajung rulourile exterioare Râmnicu Vâlcea la orice locuință din județ?
Alexiana Group are o intensă activitate în toată țara și, cu ajutorul echipelor noastre tehnice, funcționăm perfect. Garantăm aceleași servicii premium pentru toți clienții noștri, implicit pentru cei din județul Vâlcea. Așadar, fie că sunteți din Șușani sau Râmnicu Vâlcea, veți avea parte, de asemenea, de servicii gratuite: măsurătorile la fața locului, transportul, soluțiile tehnice.
Ce diferă este timpul de finalizare a proiectului. Cu toate acestea, veți primi estimări în acest sens atunci când primiți oferta personalizată. Durează câteva zile până când vă veți bucura de rulouri exterioare montate la ferestrele casei dvs.
De ce să alegeți rulourile exterioare de la Alexiana Group?
Din momentul în care auziți de ofertele noastre, este clar că ni s-a dus vestea peste tot în țară. Nu o spunem noi, ci o demonstrăm real, ofertele noastre sunt competitive din toate punctele de vedere. Produsele sunt calitate, iar prețurile pe măsură. De altfel au și garanții extinse, ceea ce demonstrează rezistența lor.
Pe lângă eficiența lor, rulourile exterioare sunt o dotare extra care poate aduce plus valoare unei clădiri sau locuințe. De asemenea, o motivație puternică este și rolul lor antiefracție, rulourile exterioare din lamele de aluminiu fiind rezistente la intemperii, însă funcționează și ca un “scut” pentru ferestre.
În catalogul nostru veți găsi diferite tipuri de rulouri, culori diverse și finisaje. Puteți solicita și dotări suplimentare, printre care și plasa anti insecte, adesea montată la ferestre și la care nu trebuie să renunțați în favoarea rulourilor.
Întrebări frecvente
1. Rulourile exterioare sunt potrivite pentru clima din județul Vâlcea?
Da. Rulourile exterioare ajută la păstrarea căldurii în sezonul rece și reduc supraîncălzirea locuinței în timpul verii, oferind confort indiferent de anotimp.
2. Pot comanda rulouri exterioare dacă locuiesc într-o altă localitate din județ?
Da. Alexiana deservește întreg județul Vâlcea, inclusiv orașe și comune din apropiere, oferind măsurători, consultanță și montaj profesional.
3. De ce aleg proprietarii rulouri exterioare Râmnicu Vâlcea pentru case și apartamente?
Pentru că oferă mai multă intimitate, protecție împotriva zgomotului și a razelor solare, contribuie la eficiența energetică și completează estetic fațada locuinței.
Posibilitățile de a personaliza aceste produse pentru geamuri le fac și mai tentante. Intrați pe site-ul Alexiana și descoperiți oferta noastră!
Modele
Alege din modelele de mai jos
Caracteristici Rulouri Exterioare Râmnicu Vâlcea
- Lamele din aluminiu vopsite:rezistenta si fiabiliate pe termen lung.
- Lamele de 39mm umplute cu spuma poliuretanica:au rol de izolator termic si fonic.
- Ghidajele si carcasa rulourilor aplicate sunt confectionate din aluminiu.
- Pot fi actionate manual cu snur sau electric cu telecomanda sau intrerupator.
- Se aplica pe geam, pe perete, sau chiar incastrate in zidarie deasupra tamplariei.
- Rulourile exterioare pot fi prevazute cu plasa anti-insecte in aceeasi carcasa comuna.
*Pentru detalii tehnice descărcați fișa de mai jos
Orașe din Vâlcea unde montăm rulouri exterioare
Link-uri utile
Garanții extinse și beneficii unice la produsele Alexiana
- Resetare motor
- Reglare cursă
- Resetare eroare
- Alte defecte care pentru remediere nu necesită înlocuire cu piese de schimb
Gratuitate pentru:
- Manoperă